Un șofer ghinionist a trăit șocul vieții. Mașina sa, un BMW Seria 3, a fost, pur și simplu, înghițită de drumul pe care rula.
Incidentul a avut loc pe unul dintre bulevardele principale ale capitalei Letoniei, Riga. Carosabilul s-a surpat în jurul orei 10:30, din cauza unor lucrări efectuate la rețeaua de termoficare a orașului, scrie Baltic News Network.
Și un Mercedes-Benz ar fi căzut victimă aceleiași gropi, dar aceasta nu era la fel de mare și șoferul a reușit, în ultimul moment, să-și salveze mașina.
În imaginile devenite virale în mediul online, apare doar un BMW Seria 3 Touring, căzut în craterul apărut în suprafața de rulare, acoperită cu piatră cubică. Șoferul nu a fost rănit și a ieșit singur din mașină.
Lucrările la rețeaua de termoficare erau finalizate, dar, din primele cercetări, testele hidraulice la care aceasta fusses supusă, au aplicat o presiune uriașă asupra carosabilului, ducând la surparea sa. Astfel, o groapă de dimensiuni uriașe a apărut în mijlocul bulevardului. “Era doar o chestiune de timp până avea să se întâmple așa ceva”, explică autoritățile letone.
Mai mulți participanți la trafic, dar și presa locală, s-au adunat în jurul mașinii a cărei părți frontale era scufundată în totalitate. Roțile din spate ale vehiculului par să se afle în aer. Deși nu se pot observa avarii majore, presa locală susține că mașina ar fi daună totală.
Ģertrūdes ielā šobrīd. Varbūt tomēr gājēju ielu labāk ? pic.twitter.com/2FvTrzJ8Nc
— Ingmārs Pūķis (@PuukjisIN) June 5, 2020
Incidentul care a avut loc la Riga nu este unul izolat. În urmă cu 3 ani, o femeie s-a prăbușit cu mașina într-o groapă apărută în Los Angeles. Consiliul local i-a acordat despăgubiri în valoare de 4 milioane de dolari.
Un incident asemănător a avut loc și la București, în urmă cu doi ani, când o Kia Sportage a sfârșit într-o groapă apărută în centrul Capitalei.